Dum. dec. 22nd, 2024

În weekend, polițiștii dâmbovițeni au intervenit la peste 120 de evenimente, au constatat 57 de posibile infracțiuni semnalate, iar activitățile de menținere a ordinii și siguranței publice au dus la identificarea și sancționarea a numeroase fapte penale și contravenționale, contribuind astfel la creșterea siguranței cetățenilor.

În zilele de 3 și 4 august a.c., principalele misiuni ale polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au vizat prevenirea și combaterea faptelor ilegale, menținerea ordinii și liniștii publice, supravegherea și controlul traficului, dar și prevenirea accidentelor rutiere.

Activitățile de menținere a ordinii și siguranței publice au dus la identificarea și sancționarea a numeroase fapte penale și contravenționale, contribuind astfel la creșterea siguranței cetățenilor.

Astfel, în cele două zile, polițiștii au fost solicitați să intervină la 126 de evenimente, 95 dintre acestea fiind sesizate prin SNUAU 112, iar, în cadrul acțiunilor desfășurate pe drumurile publice din județ, au controlat peste 400 de autovehicule și au legitimat peste 700 de persoane.

Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 519 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 130.000 de lei, dintre care 101 au fost pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar 417 pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, conform O.U.G. nr. 195/2002.

De asemenea, polițiștii au fost prezenți pe sectoarele de drum intens circulate și în zonele de interes, fiind instituite 33 de filtre pe raza întregului județ.

În plus, polițiștii rutieri au avut în atenție identificarea conducătorilor auto care pot pune în pericol siguranța traficului rutier, iar, ca urmare a activităților desfășurate în acest sens, au fost retrase 12 certificate de înmatriculare și reținute 35 de permise de conducere.

Polițiștii dâmbovițeni vor continua acțiunile organizate pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, dar și pentru depistarea și sancționarea șoferilor care pun în pericol siguranța traficului rutier.

Exemplu:

La data de 4 august a.c., polițiștii rutieri, în intervalul orar 15:00-20:00, au acționat pentru prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor produse pe fondul vitezei excesive sau neadaptate la condițiile de drum.

Acțiunea s-a desfășurat pe drumul național 72 și 71, iar, în cadrul verificărilor din teren, polițiștii au constatat 79 de abateri la regimul circulației pe drumurile publice, 43 dintre acestea fiind pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

De asemenea, ca măsură complementară, polițiștii au retras 2 certificate de înmatriculare și au reținut 15 permise de conducere, dintre care 8 pentru viteză excesivă și 4 pentru depășire neregulamentară.

sursa: IPJ Dâmbovița