Apar detalii tulburătoare după crima petrecută, azi-noapte, pe o stradă din orașul Fieni.
Martorii le-au declarat anchetatorilor că s-a ajuns la această nenorocire din cauza alcoolului și a unui banal scandal.
Bărbatul ucis, în vârstă de 41 de ani, avea o relație de mulți ani cu fiica celui care l-a lovit mortal cu o sabie, povestesc cunoscuții lor.
Erau părinții a doi copii și păreau că se înțeleg bine.
Tatăl femeii nu ar fi fost însă de acord cu relația și ar fi încercat să îl determine de mai multe ori pe iubitul fiicei lui să fie liniștit și să își vadă de familie.
Aseară, bărbatul ar fi consumat alcool, iar ulterior s-ar fi apucat să strige pe stradă, iar asta l-ar fi înfuriat teribil pe cel care i-a provocat moartea.
Martorii susțin că între cei doi a pornit o ceartă, iar apoi omul de 41 de ani ar fi mers acasă și ar fi luat cu el o sabie.
Apoi au urmat scenele sângeroase. Echipajele de prim-ajutor sosite la fața locului au constatat decesul victimei.
Suspectul a rămas la fața locului până la sosirea polițiștilor, povestesc cei prezenți la tragedie.
Între timp, a fost deschis un dosar penal pentru pentru omor și se continuă cercetările.