25 aprilie 2024
Accident teribil cu doi morți și cinci răniți, la Tărtăşeşti, după ce un șofer de 79 de ani a virat fără să se asigure

Accident teribil cu doi morți și cinci răniți, la Tărtăşeşti, după ce un șofer de 79 de ani a virat fără să se asigure

Doi morţi și cinci răniţi, printre care patru copii cu vârste cuprinse între 9 şi 11 ani, este bilanţul unui accident care a avut loc luni seară pe pe DN 7, în județul Dâmbovița.

Din primele cercetări, se pare că de vină pentru producerea tragediei ar fi un bărbat de 79 de ani, care a virat fără să se asigure. Celălalt conducător auto n-a mai apucat să evite impactul.

Tragedia s-a petrecut aproape de ieşirea din localitatea Tărtăşeşti către Bucureşti. Din primele verificări, se pare că şoferul în vârstă de 79 de ani, ar fi efectuat neregulamentar manevra de întoarcere, fără să se asigure, și așa s-a produs accidentul – spun anchetatorii.

Șoferul celuilalt autoturism nu a mai apucat să frâneze și a lovit puternic maşina în care se aflau cei doi soţi.

Martor: „Cei care au întors aici i-ar fi tăiat calea domnului care venea cu viteză şi trebuia să intre în localitate. Aşa e când e viteză şi neatenţie”.

Rudă: „I-a ieşit în faţă şi nu a putut să evite” (…) „E de vină cine a întors, eu aşa ştiu.”

În urma impactului, maşina celor doi a fost aruncată pe câmp. Oamenii au rămas blocaţi în autoturism, iar mai multe echipaje de prim ajutor au intervenit de urgenţă.

Marius Marin – asistent medical SAJ Dâmboviţa: „Un accident de circulaţie cu victime multiple. Două victime erau încarcerate, în urma manevrelor de resuscitare, din păcate au decedat.”

În celălalt autovehicul se aflau şoferul de 34 de ani şi patru copii, cu vârste între 9 şi 11 ani. Aceştia au scăpat cu răni uşoare.

Plt. adj. Eugen Bucur – șef garda intervenție Detaşamentului de pompieri Răcari: „Am găsit șapte victime, două inconştiente, am întreprins manevre de descarcerare pentru a le extrage, şi cinci conştiente”.

Marius Buga, corespondent PROTV: „Acum poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs această nenorocire.”

Sursa: Pro TV

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial