Accident, azi-dimineaţă, pe Drumul Naţional 7, la Fusea, lângă Titu.
Un şofer în vârstă de 27 de ani, din Găeşti, a fost rănit şi transportat de ambulanţă la spital, după ce maşina pe care o conducea a ajuns pe câmpul din apropiere.
“În această dimineață, 2 iulie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au fost sesizați de către un participant la trafic cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Fusea.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 27 de ani, din Găești, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 7, din direcția București către Pitești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă.
În urma evenimentului, șoferul a fost rănit, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a precizat Poliţia Dâmboviţa.