Poliţiştii efectuează cercetări în cazul unui accident rutier produs pe raza municipiului Târgovişte
Un bărbat, în vârstă de 58 de ani, în timp ce se deplasa pe strada Calea Domnească din Târgovişte, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus de numitul G.V., de 43 de ani.
În urma coliziunii, a rezultat vătămarea corporală uşoară a şoferului în vârstă de 43 de ani, din localitate, acesta fiind transportat la spital pentru investigaţii medicale.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin Parchet.
Pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere, poliţia dâmboviţeană recomandă conducătorilor auto:
– să respecte viteza maximă legal admisă pe sectorul de drum pe care circulă;
– să adapteze în permanenţă viteza la condiţiile meteo şi de trafic;
– să verifice inainte de a pleca la drum starea tehnică a autovehiculului;
– să efectueze cu atenţie manevra de depăşire, deoarece aceasta reprezintă o cauza de producere a accidentelor rutiere;
– să nu utilizeze telefonul mobil în timpul deplasării, dacă acesta nu este prevăzut cu dispozitivul “ mâini libere”;
– să nu conducă sub influenţa băuturilor alcoolice sau dacă se simt obosiţi ;
– să evite orice altă preocupare care le-ar putea distrage atenţia în timpul deplasării;
– conducătorii auto care optează pentru deplasări pe dinstanţe mari sunt sfătuiţi să-şi fragmenteze călătoria, alternând şofatul cu perioade de repaus, pentru a evita producerea de accidente rutiere pe fondul oboselii.
Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, cercetate de poliţiştii dâmboviţeni
Poliţistii rutieri au constatat 12 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Dintre acestea, 5 au fost infracţiuni de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” şi 3 de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană sub influenţa băuturilor alcoolice”.
Exemplu:
La data de 25 mai a.c., un tânăr, de 28 de ani, din Pucioasa, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu gardul unui imobil.
O patrulă din cadrul Poliţiei Oraşului Pucioasa s-a deplasat la faţa locului, iar în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că şoferul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, poliţiştii au procedat la testarea sa cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, poliţiştii au stabilit că autoturismul este proprietatea numitului C.F., care i-a încredinţat autoturismul tânărului, deşi cunoştea faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Pe numele celor doi, poliţiştii au întocmit penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” şi „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană sub influenţa băuturilor alcoolice”, respectiv „încredinţarea de către o persoană a unui vehicul, pentru conducerea pe drumurile publice, altei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere”, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin Parchet.
266 de sancţiuni contravenţionale, aplicate de poliţiştii dâmboviţeni pe parcursul a trei zile
Aproape 150 de efective din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa au fost prezente la datorie pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.
Au fost verificate 15 unităţi economice, 27 de obiective asigurate cu pază şi 93 de autovehicule.
Pe parcursul celor trei zile, poliţiştii au constatat 11 infracţiuni, toate în flagrant delict.
De asemenea, au fost aplicate 266 de contravenţii a căror valoare se ridică la peste 35 500 de lei.
Dintre acestea, 193 au fost pentru nerespectarea regulilor de circulaţie de către participanţii la trafic şi 45 pentru încălcarea ordinii şi liniştii publice.
85 de şoferi au fost amendaţi pentru exces de viteză, iar alţi 2 au fost depistaţi în timp ce conduceau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Totodată, poliţiştii rutieri au reţinut 16 permise de conducere şi retras 9 certificate de înmatriculare.