Un bărbat în vârstă de 53 de ani şi-a pierdut viaţa, în această după-amiază, în sensul giratoriu de la intrarea în comuna Tărtăşeşti.
Nenorocirea s-a produs în primul sens giratoriu aflat în localitatea Gulia, dinspre Bucureşti spre Târgovişte.
Omul era împreună cu un prieten, de 52 de ani, şi mergeau la casa de la ţară.
La un moment dat, un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, a intrat în plin în maşina celor doi.
Impactul a fost atât de violent încât maşina s-a izbit de parapetele din beton, iar apoi s-a răsturnat pe asfalt.
Pasagerul de 52 de ani a fost dus cu ambulanţa la spital.
Şoferul de 53 de ani a fost primit îngrijiri medicale la faţa locului, dar din nefericire a decedat la spital.
Celălalt şofer ne-a declarat că maşina din faţă s-ar fi aflat pe strada din dreapta sa, unde avea indicatorul stop şi nu îşi explică momentul în care i-a apărut înainte.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările.