vin. oct. 18th, 2024

Accident mortal, în această dimineaţă, la Pucioasa.

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din localitate, şi-a pierdut viaţa după ce bicicleta pe care o conducea a fost lovită de o maşină.

Accident rutier produs în Pucioasa

În această dimineață, 29 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu decesul unei persoane.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat, de 75 de ani, din Pucioasa, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada C. Olănescu, în orașul Pucioasa, ar fi acroșat și accidentat un bărbat, de 54 de ani, din aceeași localitate, care s-ar fi deplasat pe o bicicletă.

Din nefericire, în urma evenimentului, biciclistul a decedat. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tututor împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a precizat poliţia.