Accident în comuna Produleşti.
O tânără, de 24 de ani, fără permis de conducere – spun poliţiştii, a intrat cu maşina într-un autoturism condus de o altă femeie, de 52 de ani.
În urma impactului violent, şoferiţa în vârstă de 52 de ani a fost rănită. Aceasta a primit îngrijri de la echipajul de la ambulanţă ajuns acolo, iar ulterior a fost transportată la spital.
Tânăra de 24 de ani a fost dusă la audieri.
“Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza comunei Produlești.
În urma deplasării la fața locului, s-a stabilit că o tânără, de 24 de ani, din comuna Costeștii din Vale, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 7, pe raza localității Costeștii din Deal, deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, ar fi intrat în coliziune față-spate cu un autoturism condus de o femeie, de 52 de ani, din comuna Sălcioara.
În urma coliziunii, șoferița de 52 de ani a fost rănită, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și vătămare corporală din culpă”, a subliniat Poliţia Dâmboviţa.