vin. dec. 27th, 2024

Accident, în această dimineaţă, la Gemenea – Brătuleşti, în comuna Voineşti.

O femeie în vârstă de 67 de ani, pasageră într-o maşină, a fost rănită şi transportată la spital.

Totul s-ar fi întâmplat după ce o şoferiţă ar fi pierdut controlul volanului şi a ajuns cu autoturismul într-un gard.

“Astăzi, 30 iulie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Gemenea.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că o femeie, de 48 de ani, din comuna Voinești, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada Valea Teodoreștilor, din Gemenea, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat într-un gard.

În urma evenimentului, o pasageră, de 67 de ani, din comuna Voinești, a fost rănită, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a precizat IPJ Dâmboviţa.