Dum. dec. 22nd, 2024

Accident la Dragodăneşti, astăzi în jurul prânzului, pe Valea Dâmboviţei.

Un şofer în vârstă de 67 de ani şi pasagera sa, de 69 de ani, au fost răniţi şi duşi cu ambulanţele la spital.

Maşina în care se aflau cei doi a ieşit de pe asfalt şi s-a oprit în şanţul de pe marginea drumului.

“În această după-amiază, 24 martie, polițiștii din cadrul Poliției Muncipiului Târgoviște au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Dragodănești.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 67 de ani, din Târgoviște, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe drumul județean 702 B, în localitatea Dragodănești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă.

În urma evenimentului, șoferul și o pasageră, de 69 de ani, au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a menţionat IPJ Dâmboviţa.