vin. oct. 18th, 2024

Accident, în această după-amiază, la Dealu Mare, pe Drumul Naţional 71.

Două femei au fost rănite după ce două maşini s-au izbit.

ISU Dâmboviţa anunţă că la faţa locului au fost evaluate medical 4 persoane, dar doar două dintre acestea au fost transportate la spital.

O anchetă urmează să stabilească exact cum s-a produs impactul şi cine se face vinovat de producerea accidentului.

“În jurul orei 18:15 am fost solicitați să intervenim în cazul unui eveniment rutier produs în localitatea Dealu Mare, pe DN 71.

Garda de Intervenție Fieni a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița cu un echipaj. La fața locului au fost evaluate 4 persoane de catre echipajele medicale.

Două victime, de sex feminin, au fost transportate la spital pentru îngrijiri suplimentare, în timp ce celelalte două persoane au refuzat transportul la spital. Concomitent au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, conform ISU.