mar. oct. 22nd, 2024

Accident între două camioane, în această dimineaţă, pe Drumul Naţional 71, la Bălteni, în comuna Conţeşti.

Salvatorii au intervenit pentru un şofer, de 38 de ani, rămas încarcerat.

Din primele date, se pare că bărbatul nu ar fi păstrat distanţa regulamentară în mers faţă de vehiculul din faţa sa şi a intrat cu camionul în acesta.

La faţa locului au ajuns echipajele de la ambulanţă, cei de la descarcerare, pompierii şi un elicopter SMURD.

Omul rămas captiv în cabină a fost descarcerat şi din fericire este în afara pericolului. Atât el cât şi pasagera aflată în cabina sa au fost transportaţi la spital cu ambulanţele.

“Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 38 de ani, în timp ce ar fi condus un autocamion pe DN 71, în afara localității Conțești, din direcția Târgoviște către București, ar fi intrat în coliziune față-spate cu un autocamion condus de un bărbat, de 36 de ani.

În urma impactului, șoferul de 38 de ani și o pasageră, de 39 de ani, aflată în autocamionul acestuia, au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a precizat poliţia.

“Garda de intervenție Răcari a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare și cu o ambulanță SMURD, Detașamentul Titu cu o autospecială de descarcerare, Detașamentul Târgoviște cu o autospecială de descarcerare grea, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița cu o ambulanță. După sosirea la locul intervenției, au fost identificate 2 persoane dintre care o persoană era încarcerată.

Totodată, având în vedere informațiile inițiale, la locul intervenției a fost alocat și un elicopter SMURD. După câteva minute, persoana încarcerată a fost extrasă de către echipajele de intervenție. Celor două persoane, le-au fost acordate îngrijiri medicale de către echipajele prezente la fața locului, acestea refuzând ulterior transportul la spital.

Concomitent au fost luate măsuri de prevenire și stingere a incendiilor”, a precizat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.