O fată în vârstă de 5 ani a fost rănită într-un accident de circulație, astăzi, la prânz, în comuna Uliești.
Copila era în mașină cu tatăl ei, spun martorii. La un moment dat, bărbatul ar fi încercat să depășească un autoturism condus de un șofer de 67 de ani.
Nu a reușit să ducă manevra până la capăt și a izbit mașina celui de 67 de ani.
Cei de la fața locului spun că șoferul de 67 de ani nu s-ar fi asigurat în timp ce era depășit și așa s-ar fi produs accidentul.
”Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat de 67 de ani, din Chiajna, în timp ce ar fi condus un autoturism, din direcția DN 61 către Jugureni, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din Uliești.
În urma impactului, o minoră de 5 ani, din Uliești, a fost rănită. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, precizează IPJ Dâmbovița.
Cercetările continuă pentru a se stabili exact cauza accidentului.