O femeie în vârstă de 69 de ani din Corbii Mari a ajuns la spital după ce a fost lovită în plin de o maşină.
Ea mergea pe bicicletă şi se îndrepta spre casă, când a fost izbită de o şoferiţă începătoare de 39 de ani.
Cea de la volan le-a spus poliţiştilor că nu circula cu viteză şi că în momentul în care a vrut să o depăşească pe femeie, aceasta ar fi intrat în faţa autoturismului.
Aflată în stare extrem de gravă, bătrâna a fost preluată de un elicopter SMURD şi transportată la un spital din Bucureşti, unde medicii fac tot posibilul să o ţină în viaţă.
Poliţiştii au deschis pe numele şoferiţei un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Sursa: Pro TV