Dum. dec. 22nd, 2024

Accident de pomină, în satul Iedera de Sus, pe strada Poiana Ruzii. Un tânăr de 24 de ani a băut bine, apoi s-a urcat la volan.

Aventura lui pe patru roţi nu a durat însă mult pentru că individul a pierdut controlul direcţiei, a rupt gardul unei case, iar 3 persoane au fost rănite şi duse la spital.

“La data de 1 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier. În urma deplasării la fața locului, în localitatea Iedera, polițiștii au constatat că un autoturism s-ar fi izbit de gardul unui imobil.

În urma impactului, trei persoane (pasageri) au fost rănite. Totodată, conducătorul auto, un tânăr de 24 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie cu o valoare peste 0.70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a imbibației alcoolice. În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 din Codul Penal și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 din Codul Penal”, a precizat Poliţia Dâmboviţa.