În jurul orei 17:40 pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervină în cazul unui eveniment rutier produs în localitatea Răcari, unde au fost implicate un autoturism și o autoutilitară.
Garda de Intervenție Răcari a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, iar Detașamentul de Pompieri Titu a intervenit cu o autospecială de descarcerare.
La fața locului a fost identificată o victimă de sex masculin, încarcerată. Echipajele de intervenție au acționat pentru extragerea acesteia. De asemenea, a fost identificată o a doua victimă, o femeie care prezenta un traumatism la nivelul capului. Ambele victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri suplimentare.

Concomitent au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.








