ZIUA CULTURII NAŢIONALE LA COMPLEXUL NAŢIONAL MUZEAL “CURTEA DOMNEASCĂ”TÂRGOVIŞTE
Ziua de 15 ianuarie, aleasă ca Zi a Culturii Naţionale, reprezintă data naşterii poetului Mihai Eminescu (1850-1889). În această zi avem ocazia nu doar să celebrăm un mare poet, dar să şi reflectăm asupra culturii româneşti.
Anul acesta, cu prilejul Zilei Culturii Nationale, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte, oferă acces gratuit tuturor categoriilor de public în muzeele din municipiul Târgoviște, dar și în cadrul Ansamblului Brâncovenesc Potlogi, Casa Atelier “Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele, Casa Memorială I. L. Caragiale, Muzeul de Etnografie şi Folclor Pucioasa, Muzeul Etnografic “prof. Dumitru Ulieru” Pietroşiţa
Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie atragerea a cât mai mulţi vizitatori în sălile expoziţionale, pentru a redescoperi o parte din istoria şi cultura românilor.
Astfel, în data de 15 ianuarie 2019, între orele 8.00 – 16.00 veţi putea vizita: Ansamblul Monumental “Curtea Domnească”, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Expoziţia “Metamorfozele unui loc al memoriei” situată în fosta Unitate Militară 01417, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul “Evoluţiei omului şi tehnologiei în paleolitic”, Muzeul „Vasile Blendea“, Casa Atelier “Gheorghe Petraşcu”, Ansamblul Brâncovenesc Potlogi, Casa Atelier “Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele, Casa Memorială I. L. Caragiale, Muzeul de Etnografie şi Folclor Pucioasa, Muzeul Etnografic “prof. Dumitru Ulieru” Pietroşiţa