Dum. nov. 24th, 2024

Absolvenţii promoţiei 2013 a Facultăţii de Teologie și Științele Educației din cadrul Universităţii Valahia din Târgoviște au depus jurământul de credință

La Catedrala din Târgovişte, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Prof. univ. dr. NIFON, Arhiepiscop şi Mitropolit, absolvenţii Facultăţii de Teologie și Științele Educației a Universităţii Valahia din Târgovişte, promoţia 2013, licențiați în teologie, dar și cei care au obținut titlu de master în teologie, au depus jurământul de credinţă.

La acest moment solemn, deopotrivă universitar și eclezial, au participat Părinții Consilieri de la Centrul Eparhial, profesorii instituției de învățământ teologic superior, membri ai famililor absolvenților și clerici ai Catedralei.

Ceremoniile au debutat cu slujba de Te Deum şi au continuat, după aceea, cu prelegerea, academică şi duhovnicească, a Înaltpreasfinţiei Sale, din care remarcăm faptul că le-a vorbit tinerilor absolvenţi despre necesitatea unei autentice zidiri spirituale și științifice a propriei personalități, care să sprijine activitatea pastoral-misionară a Ortodoxiei românești, într-un timp în care numeroase provocări ale contemporaneității solicită un răspuns ferm și adecvat din partea Bisericii noastre străbune.

Fiecare absolvent al acestei școli de teologie eparhiale este un misionar, un martor al valorilor evanghelice, care are datoria de a împărtăși lumină, iubire, speranță și credință acolo unde trăiește și activează.

Solidele cunoștințe de teologie, acumulate de-a lungul anilor de studii, sunt o adevărată comoară duhovnicească, culturală și științifică care trebuie să fie pusă în slujba Bisericii, a comunităților locale cărora aparțin abosolvenții, precum și a națiunii noastre.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI