TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

A venit vacanţa… cu trenul de Franţa! Vezi ce sfaturi au poliţiştii dâmboviţeni

Poliţiştii de proximitate, alături de elevi la festivităţile de încheiere a anului şcolar, oferindu-le copiilor sfaturi pentru vacanţă

Poliţiştii de proximitate şi din cadrul Secţiilor şi Posturilor de Poliţie vor participa la festivităţile de încheiere a anului şcolar în toate şcolile de pe raza judeţului, pentru a adresa elevilor succes la examenele naţionale şi câteva recomandări pentru o vacanţă în siguranţă.

Astfel, copii şi părinţii vor fi informaţi cu privire la măsurile de siguranţă întreprinse de poliţia dâmboviţeană pe perioada desfăşurării examenelor dar şi pe perioada vacanţei de vară, pentru prevenirea implicării elevilor în evenimente negative.

Printre alte recomandări privind siguranţa copiilor se va insista mai ales pe prevenirea implicării acestora în accidente de circulaţie.

În acest sens Serviciul Poliţiei Rutiere Dâmboviţa recomandă părinţilor să-i înveţe pe cei mici:

– Să circule numai pe trotuare;

– Să nu staţioneze pe bordura trotuarelor deoarece se pot dezechilibra şi cădea în faţa maşinilor;

– Să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje rutiere şi numai dupa ce s-au asigurat temeinic, iar la trecerile semaforizate, numai la semnalul luminos de culoare verde;

– Să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;

– Acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale, să se deplaseze numai pe partea stângă a drumurilor şi cât mai aproape de marginea acestora, dar nu în grup, ci în şir unul după altul; – Să nu circule cu rolele pe partea carosabilă a drumurilor publice, ci numai în locurile special amenajate;

Poliţia reaminteşte părinţilor şi copiilor că, pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani.

De asemenea Poliţia Dâmboviţeană recomandă conducătorilor de autovehicule să respecte normele privind circulaţia rutieră şi să acorde o atenţie sporită pe timpul deplasărilor, în zona de actiune a indicatorului de avertizare „Copii”, în zonele pietonale şi rezidenţiale, precum şi în apropierea parcurilor sau a locurilor de joacă amenajate, acolo unde copiii se plimbă cu bicicletele, cu rolele, ori se joacă cu mingea.

La final de an şcolar, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa urează mult succes tuturor candidaţilor la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat şi o vacanţă de vară fără evenimente neplăcute!

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.