mie. sept. 18th, 2024

”A sosit vremea ca zeci de generații, sute de învățători și profesori, foști elevi, să-și ia bun rămas, în lumea aceasta, de la cea care a fost distinsa profesoară Ghiocela Pavelescu.

Trupul său va fi depus la capela Bisericii Sfântul Nicolae Andronești din Târgoviște, iar slujba înmormântării va fi oficiată sâmbătă, 31 august 2024, la ora 13,15.

La mai puțin de o jumătate de an, doamna Ghiocela se alătură, în veșnicie, soțului său, prof. Teodor Pavelescu.

Pomeniți în rugăciuni pe adormita roaba lui Dumnezeu, Gabriela Emilia Ghiocela!

Veșnică să le fie pomenirea!”, anunță părintele Victor Drăghicescu.

”Cu profundă tristețe, Colegiul Național Pedagogic ”Constantin Cantacuzino” Târgoviște anunță trecerea în neființă a doamnei profesor Ghiocela Pavelescu. Profesor de fizică și metodist pentru multe generații de educatori, învățători și profesori, doamna Ghiocela Pavelescu rămâne în istoria învățământului dâmbovițean și în memoria afectivă a comunității didactice prin profesionalismul său.

Un ultim omagiu poate fi adus la Biserica Sfântul Nicolae Andronesti până mâine, 31 august 2024 , în jurul orei 12.

Transmitem familiei sincere condoleanțe și o asigurăm de eterna amintire ce o vom păstra celor doi profesori cantacuzini”, au scris reprezentanții Colegiului Pedagogic din Târgoviște.