mie. dec. 25th, 2024

babel8COMUNICAT DE PRESĂ

A patra zi din Festivalul Artelor Spectacolului Târgoviște BABEL a adus târgoviștenilor spectacole din România, Australia, Germania, Cehia și Armenia. Marți, 7 iunie, am avut alături de noi artiștii cehi de la Long Vehicle Circus care au mers pe picioroange prin Centrul Vechi și au îndreptat publicul către Platoul Prefecturii unde trupa Groove Onkels feat. Tante din Germania a pus în scenă un spectacol de percuție inedit. Târgoviștenii s-au întors apoi pe Centrul Vechi unde fascinantul artist de la compania Serious Clown din Australia a adus pe străzile orașului un program interactiv.

La Teatrul Tony Bulandra, evenimentele ce au avut loc începând cu ora 19:00 s-au bucurat de un public numeros și dornic de teatru. Spectacolul Femeia mării, după Henrik Ibsen, a utilizat mijloacele audiovizuale, limbajul teatrului dramatic, al teatrului de mișcare și limbajul muzicii pentru a ne crea noi oportunități de a ne regăsi amintirile deteriorate, toate acestea în viziunea regizorului Horațiu Mihaiu. Din sala de spectacole ne-am întors pe Platoul Prefecturii unde Long Vehicle Circus au dansat swing pe ritmuri nebune și picioaroange înalte, impresionând prin tehnica și talentul lor.

Suren Shahverdyan, deja un bine cunoscut prieten al Teatrului Tony Bulandra, a venit și la BABEL, de data aceasta aducându-ne al său spectacol, The Maids, de Jean Genet, jucat de compania Theatre 8 din Armenia. După cum ne-a obișnuit, regizorul armean aduce noi interpretări unor texte clasice și nici de această dată nu a dezamăgit, venind în festival cu un spectacol de  mișcare, ce a umplut Sala Studio până la refuz.

A urmat apoi în fața teatrului trupa Drum & Fire care a strâns copii și adulți deopotrivă; spectacolul cu foc și dans al talentaților membrii ai trupei nu putea fi ratat. Dacă nu ați venit ieri la teatru, îi puteți revedea în fiecare zi, în diverse locații, dar numai după lăsarea serii. Numărul a impresionat și a primit aplauze furtunoase de la cei prezenți.

Am avut onoarea de a încheia ziua împreună cu o doamnă a cinematografiei românești, Irina Margareta Nistor, care a fost invitată pentru a prezenta filmul norvegian The Man Who Loved Yngve. Doamna Irina Margareta Nistor a vorbit publicului despre filmele nordice și a subliniat și succesele cinematografiei românești, iar noi o așteptăm și în data de 10 iunie, pentru a urmări împreună și filmele de scurt metraj suedez, programate în acea zi.

Vă așteptăm în continuare la BABEL! Suntem abia la jumătate, deci mai aveți timp să vedeți numeroase spectacole și artiști talentați.

Programul festivalului îl puteți găsi pe www.tonybulandra.ro, iar rezervări de bilete se pot face la telefon 0245.210.046. (Programul casei de bilete este zilnc între orele 09:00 – 19:00).

 

Echipa BABEL F.A.S.T. 2016