mar. dec. 24th, 2024

COMUNICAT DE PRESĂ

Poliţia dâmboviţeană vă informează:

Începând de astăzi, 15 ianuarie, ora 15:00, circulația pe drumul DJ 713 (km 0 – km 8 + 500 m) a fost reluată.

Polițiștii atrag atenția conducătorilor auto că, pe respectivul sector de drum, se circulă în condiții de iarnă și, astfel, îi sfătuiesc pe șoferi, pentru prevenirea producerii unor evenimente rutiere negative, să adopte o conduită preventivă și să respecte cu strictețe regulile privind circulația pe drumurile publice.

Totodată, polițiștii vă reamintesc că, potrivit legislației în vigoare, conducerea unui autovehicul pe un drum public acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte. Pe lângă sancțiunea amenzii, ca măsură complementară, se va reține și certificatul de înmatriculare sau înregistrare al autovehiculului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

Aceleași măsuri se aplică și în cazul autovehiculelor de transport marfă cu greutatea de peste 3,5 tone sau a celor destinate transportului de persoane cu mai mult de nouă locuri pe scaune, dacă nu au montate lanțuri sau alte echipamente antiderapante certificate.

De asemenea, polițiștii vă recomandă să fiți în permanență atenți la drum, să respectați ceilalți participanți la trafic și să vă interesați întotdeauna cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți.

Fiți responsabili pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur!