Comunicat de presă În urma activităţilor desfăşurate, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Dâmbovița au depistat cea de-a treia persoană care se afla în grupul sanitar al unui local din municipiul Târgoviște, în momentul agresiunii polițistului, în dimineața zilei de 05 septembrie. Prinderea a fost efectuată, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în colaborare cu ofițeri D.G.I.P.I. și S.R.I.. Persoana în cauză a fost condusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, pentru a fi audiată. COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE