A fost panică, în această după-amiază, în satul Teleşti din comuna Ludeşti, după ce un proiectil a fost găsit în curtea şcolii.
Totul s-a întâmplat în timp ce se săpa la intrarea în unitatea de învăţământ, pentru a se planta flori.
Imediat după descoperire, elevii şi profesorii au fost evacuaţi de urgenţă.
“Este vorba despre 130 de elevi şi 10 profesori”, au declarat oficialii ISU Dâmboviţa pentru targovistenews.ro.
Specialiştii spun că a fost balizată zona pe o sută de metri, pentru a se asigura că nu există pericol pentru cei de la faţa locului.
Acolo intervin şi la această oră pompierii de la Găeşti, un echipaj SMURD şi pirotehniştii.
“În jurul orelor 13:00, am fost solicitați sa intervenim pentru o misiune de asanare a muniției în localitatea Telesti, în zona școlii.
Pentru gestionarea situației de urgență au intervenit următoarele forțe din cadrul ISUDB:
- Det. Gaesti: o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD;
- Det. Târgoviște: o autospecială pirotehnic.
La fața locului s-au executat operațiunile de intervenție conform procedurilor, în cooperare cu celelalte instituții abilitate, fiind identificată o bomba de aruncator cal. 82 mm.
Au fost evacuați aproximativ 130 de elevi, iar zona a fost balizată pe o raza de 100 m.
Elementele de muniție au fost ridicate și transportate în condiții de siguranță, în vederea distrugerii.
În cazul în care descoperiți muniții neexplodate sau luați la cunoștință despre existența lor, anunțați imediat postul de poliție cel mai apropiat, primăria sau ISU. Pentru evitarea catastrofelor sau a surprizelor neplăcute care pot apărea pe timpul unei excursii, la săparea unei fundații, când efectuați lucrări agricole și cu ocazia altor împrejurări, dacă descoperiți muniții sau alte obiecte care vi se par suspecte, acționați astfel:
– nu atingeți, nu loviți și nu mișcați muniția descoperită;
– nu demontați din curiozitate elementele componente ale muniției descoperite;
– nu introduceți în foc munițiile și nu faceți foc în apropierea acestora;
– nu ridicați, nu transportați sau introduceți munițiile neexplodate în încăperi, locuințe sau în grămezi de fier vechi;
– nu aruncați la fier vechi și nu predați la societățile colectoare munițiile;
– nu lăsați copiii să se joace cu asemenea muniții;
– lăsați o persoană în zonă pentru a supraveghea muniția până la sosirea organelor specializate și indicați locul unde ați descoperit muniția;
– în cazul în care se execută lucrări și se descoperă, cu ocazia săpăturilor, muniții neexplodate se sistează imediat lucrările, se îndepărtează întregul personal din zonă și se anunță imediat, prin apelul unic de urgență 112 descoperirea acestora”, a precizat ISU.