A fost panică, ieri, la Iedera după ce un incendiu violent a cuprins mai multe clădiri.
Un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că au izbucnit flăcări la acoperișul fostei grădinițe.
În scurt timp, vâlvătăile au ajuns și la casa aflată în vecinătate.
Martorii au cerut ajutorul pompierilor.
”Detașamentul de Pompieri Moreni a intervenit cu 3 (trei) autospeciale de stingere cu apă și spumă, Detașamentul de pompieri Pucioasa cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și Detașamentul de pompieri Târgoviște cu o ambulanță SMURD. După efectuarea recunoașterii, echipajele de intervenție au constatat că incendiul se manifestă generalizat pe o suprafața de aproximativ 350 mp (150 mp la o clădire dezafectată și 200 mp la o locuință)”, a precizat ISU Dâmbovița.