joi. dec. 26th, 2024

crimavp5Sezonul estival, la final

În perioada 15 iunie – 15 septembrie a.c., la nivelul județului, au fost constituite dispozitive suplimentare care au acționat zilnic pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, în zona stațiunilor montane sau în alte zone turistice.

De asemenea, au fost aplicate 23.132 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.676.884 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 175.081 de lei.

Din totalul amenzilor, 3.036 au fost la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică și 334 pentru fapte de natură economică.

273 de persoane au fost surprinse în flagrant în timp ce comiteau infracțiuni.

Totodată, polițiștii au depistat 9 persoane urmărite, dintre care 6 la nivel naţional şi 3 la nivel internaţional.

O atenție deosebită s-a acordat siguranței rutiere, polițiștii acționând, prioritar, pentru combaterea principalelor cauze generatoare ale accidentelor de circulaţie și fluidizarea traficului.

În această perioadă, au fost aplicate 18.944 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 87 pentru consum de alcool şi 6.053 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 748 de permise de conducere, dintre care 92 pentru consum de alcool şi 144 pentru viteză și au retras 520 de certificate de înmatriculare auto.