O delegație din Republica Populară Chineză, condusă de Excelența Sa Jiang Yu, ambasadorul republicii în România, a efectuat o vizită oficială în județul Dâmbovița. Din delegație au mai făcut parte: Zhao Lei și Liu Yang, reprezentanți ai ambasadei Republicii Populare Chineze în România.
După discuțiile purtate cu autoritățile locale, la primăria municipiului Târgoviște, Jiang Yu a avut o întâlnire la sediul instituției noastre, la care au participat: Ivan Vasile Ivanoff – secretarul județului, Florina Mureșan – subprefectul județului Dâmbovița, Ionuț Ghibanu – vicar eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei și președinte al filialei județene Dâmbovița de Cruce Roșie, Raul Pavelescu – directorul filialei județene Dâmbovița de Cruce Roșie și Gheorghe Popescu – președintele Asociației de Prietenie România-China.
Principalele subiecte discutate au vizat relațiile de colaborare bilaterale dintre partea chineză și cea română, dar și oportunitățile de investiții existente la nivelul județului Dâmbovița. În acest sens, a fost subliniată importanța celor 70 de ani de colaborare diplomatică dintre părți, dintre care 30 de ani au fost și cu județul Dâmbovița. Secretarul județului a prezentat oportunitățile de investiții în domeniul turistic, economic, dar și cultural-religios, făcând o scurtă prezentare a zonei montane dâmbovițene, a marilor investitori din județ, a bazinului pomicol Voinești și piscicol Nucet, dar și a instituțiilor de cultură și învățământ din județ.
La rândul său, Excelența Sa Jiang Yu a menționat interesul și deschiderea pentru dezvoltarea relațiilor de colaborare dintre părți, supunând, astfel, atenției 4 priorități și anume: acordarea unei burse guvernamentale de studiu pentru un student dâmbovițean; realizarea înfrățirii între municipiului Târgoviște și localitatea Guilin astfel încât județul Dâmbovița să devină un punct de interes pentru turiștii și investitorii chinezi; parcurile industriale din județul Dâmbovița pentru recomandarea, către delegațiile oamenilor de afaceri chinezi, a facilităților de investiții existente în cadrul acestora; schimburile și dialogul purtat la nivel administrativ. Totodată, Excelența Sa a reafirmat disponibilitatea părții chineze pentru realizarea de parteneriate concrete în domeniile de interes, îndeosebi în ceea ce privește îmbunătățirea infrastructurii locale și a condițiilor de viață pentru dâmbovițeni, solicitând informații exacte despre oportunități în acest sens.
Vizita include opriri și la sediul Crucii Roșii Dâmbovița și la Universitatea Valahia din Târgoviște, unde va continua dialogul cu reprezentanții instituțiilor în cauză, precum și la Complexul Muzeal Național ”Curtea Domnească” Târgoviște.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița