lun. dec. 23rd, 2024

13Română – 169 de ani de existență

Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița a desfăşurat astăzi, 31 martie, în Parcul Chindia din municipiul Târgoviște o activitate dedicată sărbătoririi Zilei Jandarmeriei Române (3 aprilie), care a avut ca scop familiarizarea cetățenilor, dar mai ales a tinerilor care doresc să îmbrățișeze o carieră miliatră cu privire la rolul, atribuţiile şi misiunile Jandarmeriei.

27În cadrul activităţii jandarmii dâmboviţeni le-au prezentat tuturor celor prezenți la activitate materialele de protecție și intervenție, ținuta militară, tehnica auto, echipamentul specific jandarmilor montani, precum şi exerciţii demonstrative de intervenție antiteroristă și cu câinii de serviciu.

28Tinerii nu au stat prea mult timp deoparte şi, animaţi de curiozitatea specifică vârstei, au adresat întrebări cu privire la activitatea jandarmilor şi au privit cu entuziasm tehnica specială din dotarea Jandarmeriei, exerciţiile demonstrative executate de jandarmi, precum și exercițiile cu câinii de serviciu.

Totodată, în cadrul acestei acţiuni dedicată aniversării zilei Armei, a fost organizată și o expoziție cu fotografii reprezentative din activitatea Jandarmeriei realizată cu sprijinul Fundației Județene pentru Tineret Dâmbovița, precum și o expoziție de astrofotografie organizată de Societatea Astronomică Română de Meteori.

 

Informare, Relații Publice şi cu Publicul