30 aprilie 2024
Găeşti – Şedinţă de Consiliu local cu… FRISOANE!

Găeşti – Şedinţă de Consiliu local cu… FRISOANE!

533 mii lei (484 mii aprobaţi de Ministerul Sănătăţii pentru Spitalul Găeşti după eforturile deputatului Iulian Vladu, plus contribuţia proprie a Consiliului Local de 10%) erau cât pe ce să se ducă pe „apa sâmbetei”, creând o agitaţie extremă în politichia noastră locală.

Pentru şedinţa extraordinară a Consiliului Local din 27 aprilie a.c., cu unicul punct pe ordinea de zi rectificarea bugetară (să fie cuprinsă această sumă în bugetul local, ca o condiţie pentru derularea investiţiei), numărul celor prezenţi a fost de doar 10 (pe lângă cei 8 consilieri PDL au mai fost prezenţi viceprimarul Grigore Gheorghe şi consilierul PNL Georgel Neagoe). Lipsa consilierilor PSD de la votul unui proiect aşa important i-a făcut pe cei de la PDL să-i acuze vehement.

Secretara Primăriei, Camelia Andrei, a făcut convocatorul şedinţei extraordinare pe 25 aprilie şi l-a trimis imediat la sediul partidelor din CL Găeşti prin unul din şoferii Primăriei, după cum obişnuia, neasigurându-se că ele au ajuns la cine trebuie, pentru că aşa face de obicei, fără să fie probleme.

De data aceasta, prezenţa la şedinţă a fost la limita luării unei asemenea decizii primordiale pentru comunitatea găeşteană. „Eu am procedat ca de obicei, le-am trimis convocarea prin şofer, la partid. Nu am verificat dacă au ajuns, pentru că de obicei ajung, nu sunt probleme. Nu ştiu de ce tocmai asta nu a ajuns”, ne-a declarat Camelia Andrei. Nici noi nu ştim de ce, motiv pentru care l-am sunat pe liderul de opinie al consilierilor PSD de la Găeşti, Ion Tomescu. Acesta s-a arătat complet neştiutor de cele întâmplate, susţinând sus şi tare că nu a avut cunoştinţă de şedinţă. „În 4 ani de zile, nu-mi amintesc să fi lipsit de la vreo şedinţă, fie ea ordinară sau extraordinară.”

După convingerea cu care a susţinut acest lucru, am fost tentaţi să îl credem. Rămân însă suficiente întrebări, care ne fac să punem la îndoială neştiinţa lui Tomescu. De ce convocarea nu a ajuns doar la consilierii PSD, ei fiind cei care au lipsit? Nu se ştia că va urma rectificarea bugetară încă de la şedinţa ordinară a lunii aprilie? Să credem zvonurile conform cărora aparatura adusă la spital pune în pericol laboratorul privat de la intrare?

L-am sunat şi pe deputatul Iulian Vladu, cel care a făcut eforturi uriaşe pentru a salva spitalul, pentru a putea fi acreditat. L-am întrebat ce se întâmplă, de ce crede că există atâta opoziţie din partea PSD ori de câte ori se aduc fonduri pentru unitatea spitalicească. „Nu este deloc o surpriză pentru mine absenţa consilierilor pentru faptul că PSD s-a opus dotării şi modernizării Spitalului Găeşti încă de la începutul demersurilor mele de a face ceva pentru această instituţie de care avem nevoie cu toţii. Avantajul acestui oraş a fost faptul că Partidul Democrat Liberal a avut majoritate simplă în Consiliul Local, fără PSD, şi a putut să rectifice bugetul pentru Spitalul Găeşti.

Le cer cetăţenilor să înţeleagă că am nevoie de o echipă în primărie şi în consiliul local ca să-mi pot duce proiectele la bun sfârşit. Aleşii opoziţiei nu au votat nici în decembrie rectificarea de buget şi nici acum, pentru faptul că au interese legate de un anume laborator de analize care funcţionează chiar în curtea spitalului.

De dragul acestui laborator şi al persoanelor care-l deţin şi care sunt implicate adânc în politica PSD, aceşti consilieri au fost în stare să pună în pericol însăşi existenţa Spitalului Găeşti. Le mulţumesc viceprimarului Grigore Gheorghe şi consilierului PNL Neagoe Georgel că au înţeles importanţa rectificării bugetare şi au participat la şedinţă”.

Cătălin MARCU

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial