La data de 8 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 13 Poliție Rurală Titu au depistat un tânăr de 17 în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Românești, deși nu poseda permis de conducere.
Totodată, din verificările efectuate, a reieșit că în noaptea de 8 martie a.c., acesta ar fi sustras autoturismul de pe raza localităţii Românești.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție legală prin unitatea de parchet competentă.
Totodată, polițiștii din cadrul Biroul Rutier Târgoviște au depistat un bărbat de 32 de ani, din Moroeni, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.