Apar detalii tulburătoare în cazul femeii de 65 de ani din Lipăneşti, Prahova, care a fost înjunghiată şi găsită apoi moartă în casa cuprinsă de flăcări.
Suspect de crimă este, se pare, fiul adoptiv al preotului din localitate, vecin cu victima. Tânărul de 21 de ani, consumator de etnobotanice, după cum spun localnicii, a fost dus la audieri.
Anchetatorii au stabilit că suspectul, beat fiind, a sărit gardul în curtea femeii, ca să fure. A fost însă surprins de femeie şi atunci a înjunghiat-o de mai multe ori. Sătenii sunt îngroziţi de cele întâmplate.
Dorina Budileanu, localnică: „Ne-a terminat, Doamne, fereşte, să nu fie aşa! Ferească Dumnezeu!”
Vasile Bădăluță, vecin: „Știu că nu l-a mai primit preotul, pentru că s-a înhăitat cu alţii, stătea undeva pe aici, cu alţii, tot de teapa lui.”
Apropiaţii tânărului povestesc că au stat de vorbă cu el şi nu li s-a părut pus pe rele:
Adrian Cercel, prietenul tânărului: „Nu l-am văzut schimbat, am rămas uimit, n-am ştiut treburile. Şi acum am aflat altceva, că el ar fi de vină, dar nu prea cred.”
Reporter: „Când l-ai văzut ultima dată?”
Prietenul tânărului: „Ieri.”
Reporter: „Părea că are remuşcări?”
Prieten: „Nu zicea nimic în chestii d-astea, mi s-a părut ok.”
Cât despre incendiul care a cuprins casa victimei, după crimă, misterul nu a fost lămurit.
Deocamdată, poliţiştii şi procurorii nu fac mai multe declaraţii pe marginea acestui subiect. Cert este ca în joi dimineaţă, fiul adoptiv al preotului a fost săltat din localitate şi dus la sediul Parchetului, pentru audieri.
Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă până la 25 de ani în spatele gratiilor pentru omor.