lun. dec. 23rd, 2024

raziep906 sancțiuni aplicate, 38 de permise de conducere reținute și 14 certificate de înmatriculare retrase sunt câteva dintre rezultatele obținute de polițiști în urma unei razii organizate în cursul zilei de 23 ianuarie a.c. .

Polițiștii de la ordine publică, rutieră, investigații criminale, structura de arme, explozivi și substanțe periculoase, investigarea criminalității economice și criminalistică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au participat la o razie, organizată pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională și penală, reducerea riscului rutier, precum și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în județ.

În cadrul activităților din teren au fost controlate 1402 de autovehicule și legitimate 1686 de persoane.

Polițiștii au constatat o infracțiune contra siguranței circulației pe drumurile publice și au aplicat 906 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 364.000 de lei.

Cele mai multe sancțiuni contravenționale, 772, au fost pentru nerespectarea regulilor de circulație prevăzute de O.U.G 195/2002.

Din totalul amenzilor, 144 au fost pentru încălcarea regimului legal de viteză, 125 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru neportul centurii de siguranță ,18 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și vehiculelor, 11 pentru defecțiuni tehnice și 49 pentru lipsa documentelor prevăzute de lege.

Totodată, 68 de bicicliști, 97 de pietoni și 27 de căruțași au fost amendați pentru nerespectarea regulilor de circulație .

Alte 71 de amenzi au fost aplicate la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 7 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 19 pentru nerespectarea prevederilor H.G 69/2012.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 38 de permise de conducere, dintre care 13 pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 de km/h, iar 18 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor.

Totodată, au fost retrase 14 certificate de înmatriculare și 9 seturi de plăcuțe de înmatriculare.

De asemenea, a fost indisponibilizat 2,7 m³ de material lemnos și 160 de țigarete.

Exemplu:

  • Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat din comuna Crângurile.

Din verificări polițiștii au stabilit că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele lui, a fost întocmit un dosar penal, iar la finalizarea cercetărilor se va propune soluție legală prin unitatea de parchet competentă.

  • Polițiștii din cadrul Compartimentului Urmăriți au identificat o femeie de 33 de ani, din Conțești, urmărită național în baza unui mandat de executare a unei pedepse privative de libertate.

Femeia a fost condamnată la executarea pedepsei închisorii pe o perioadă de 3 ani și 8 luni, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală. Aceasta a fost depusă la Penitenciarul de femei Târgșor.