În perioada 01 – 10 martie 2010, structurile de ordine publică şi pază din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa au acţionat pentru asigurarea unui climat normal de ordine şi sigurantă civică pentru cetăţenii judeţului. Au fost aplicate 77 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, al căror cuantum este de 13100 lei. Majoritatea sancţiunilor contravenţionale au vizat în mod deosebit „provocarea ori participarea efectivă la scandal a unor persoane în locuri sau localuri publice”, precum şi „atragerea de persoane, sub orice formă, săvârşită în parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obţine foloase materiale”. COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL IJJ DÂMBOVIŢA