În contextul căderilor de zăpadă, a viscolului puternic și al avalanșei produse ieri dimineață, în zona montană dâmbovițeană, vicepreședintele Consiliului județean Dâmbovița, Alin Manole, a efectuat o vizită de lucru în zona afectată, împreună cu directorul general al Direcției Generale Infrastructură Locală, Vasile Dinu și directorul Societății de Lucrări Drumuri și Poduri Dâmbovița (LDP), Cristian Avanu.
Avalanșa s-a produs pe traseul DJ 713 – Sinaia (Cota 1000) – Cabana Cuibul Dorului, în zona Cabanei Dichiu, ducând la întreruperea circulației. Constatările s-au efectuat de la Km 0 și până la limită județ Dâmbovița cu Prahova, locație de unde deplasarea nu a mai putut continua, din cauza depunerilor masive de zăpadă pe partea carosabilă.
Astfel, de comun acord, Consiliul Județean Dâmbovița, SC LDP și Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița au considerat necesară introducerea unei restricții, mai exact închiderea circulației, până cel târziu mâine, în jurul prânzului. Evaluarea a continuat cu deplasarea pe DJ714 și drumul de legătură până la cabana Dichiu, zonă în care a fost evidențiat și locul producerii avalanșei. În prezent, utilajele SC LDP acționează din această zonă către limita județului Dâmbovița cu Prahova, pe un sector de aproximativ 2 km, activitățile fiind îngreunate de viscolul puternic. Cu sprijinul salvamontiștilor, s-au realizat intervenții specifice pentru identificarea altor suprafețe predispuse la alunecări de zăpadă. Echipele de intervenție acționează în continuare, făcându-se eforturi pentru a se reda circulației sectorul afectat. Facem precizarea că nu au existat accidente sau avarii ale utilajelor, iar accesul în platoul Padina –Peștera se realizează corespunzător pe DJ 714 – Glod – Sanatoriul Moroeni – Bolboci – Padina, unde de asemenea, se acționează cu utilajele SC LDP.
Recomandăm turiștilor să folosească varianta DJ 714 Glod – Sanatoriul Moroeni –Zănoaga – Peștera, până când va fi redeschis traseul DJ 713, în vederea evitării producerii de accidente.
Totodată, SC LDP a semnalizat rutier DJ 713, la km 0, cu semnificația ”Drum Înzăpezit”.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița