mie. dec. 25th, 2024
mediciiOficialii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte au susţinut o conferinţă de presă în care au prezentat primele concluzii din ancheta demarată după moartea bebeluşului prematur.
bebe2“Cercetarile in cadrul comisiilor reunite s-au incheiat si nu s-a constatat nicio abatere disciplinara. Copilul a fost monitorizat continuu si s-au consemnat din 15 in 15 minute parametrii fiziologici ai copilului, mai mult, s-a facut resuscitare doua ore. S-a stiut ca acest copil poate sa aiba evolutie nefavorabila”, a precizat dr. CLAUDIU DUMITRESCU, managerul SJU Târgovişte.
bebe4“Era un copil care putea sa moara si dupa externare, putea moara in primii ani din viata, din cauza organelor care nu s-au dezvoltat intrauterin. Au fost probleme in ceea ce priveste transfuzia? A fost lasat nesupravegheat? In sectorul prematuri, unde se afla copilul, ieri, era o asistenta la 7 copii, conform normativului. Avand 7 pacienti in grija, evident ca nu putea sa fie continuu langa acest pacient.
bebe1Trecerea e consemnata in foaia de observatie. Monitorizarea se face din 15 in 15 minute.
bebe3Din primele investigatii, nu s-a gasit nimic in neregula, decat ca era un pacient grav, instabil”, a precizat si dr.ROXANA ALDEA, şeful secţie neonatologie din cadrul SJU Târgovişte.