mar. dec. 24th, 2024

Specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa trag un puternic semnal de alarmă! Mare atenţie la produsul Nazomer, ce conţine picături nazale, periculos după ce lotul a fost contaminat cu substanţe dezinfectante. Inspectorii DSP au mers deja în majoritatea farmaciilor pentru a se asigura că nu mai există la comercializare produsul cu pricina De curând, unui copil din Sibiu i s-a făcut rău după ce mama lui i-a administrat astfel de picături. „Există lotul 3033 de Nazomer care pe listele de distribuţie este furnizat de distribuitori şi în 6 unităţi farmaceutice din judeţul Dâmboviţa. Ceea ce este paradoxal, acest preparat cu administrare nazală este avizat de punere pe piaţă ca şi supliment alimentar, el fiind totuşi folosit în scopul lui, de dezobstruant nazal. O să încercăm să ajungem cât mai repede pentru a scoate din consum lotul incriminat. Se pare că a fost un accident la fabricaţie. Au rămas urme de dezinfectant pe bază de clor care a determinat iritaţia mucoasei nazale a unui copil din judeţul Sibiu”, informează speciliştii DSP