vin. dec. 27th, 2024

Două persoane au fost depistate în flagrant de poliţişti, în timp ce încercau să sustragă ţeavă metalică dezafectată de pe raza comunei Valea Mare

Lucrătorii Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Valea Mare au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii furturilor de conducte metalice, ocazie cu care au fost depistaţi numiţii T.D., de 46 de ani şi T.M., de 52 de ani, ambii din localitate, în timp ce încercau să sustragă 35 de metri de ţeavă metalică de pe islazul comunal, pe care ulterior urma să o valorifice.

Pe numele celor două persoane, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativa de furt calificat, urmând a se propune soluţie legală prin Parchet.