mar. dec. 24th, 2024

Depistat de poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 7 Poliţie Rurală Fieni, după ce a tăiat mai mulţi arbori din fondul forestier naţional

Ieri, 04 aprilie a.c., lucrătorii Secţiei nr. 7 Poliţie Rurală Fieni, în timp ce executau activităţi specifice pe linia prevenirii sustragerilor de material lemnos, l-au depistat pe numitul M.T., în vârstă de 35 de ani, din comuna Runcu, care a tăiat din fondul forestier naţional mai mulţi arbori, fără marcaj silvic, şi pe care ulterior i-a comercializat unei alte persoane din localitate.

Pe numele celui în cauză s-a întocmit dosar penal, urmând a fi propusă soluţie procedurală prin Parchet.

Cantitatea de 12 metri steri material lemnos a fost indisponibilizată, până la finalizarea cercetărilor.