lun. dec. 23rd, 2024

dsc_0137Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, a participat la dezbaterea privind necesitățile pieței forței de muncă dâmbovițene, eveniment organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, cu sprijinul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Dâmbovița, Universității Valahia din Târgoviște (UVT), Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Dâmbovița și al senatorului Adrian Țuțuianu, în amfiteatrul „Paraschiv Vagu”, din cadrul UVT.

La eveniment au participat: senatorul Adrian Țuțuianu – vicepreședintele Senatului României, Tiberiu Gabriel Dobrescu – președintele Autorității Naționale pentru Calificări (ANC), Călin Oros – rectorul Universității Valahia din Târgoviște, Cristina Ștefan – prorector al UVT, Sorin Ion – inspector școlar general în cadrul IȘJ Dâmbovița, Florina Mureșan – subprefectul județului, Constanța Anghel – director al AJOFM Dâmbovița, care au subliniat importanța unui asemenea demers pentru sustenabilitatea socio-economică a județului Dâmbovița, în sensul în care creșterea gradului de ocupare a locurilor de muncă în rândul cetățenilor din județul Dâmbovița, în concordanță cu necesitățile pieței, este atât un indicator de bază pentru îmbunătățirea condițiilor de viață a acestora, dar și pentru dezvoltarea mediului privat în județ.

Cu acest prilej, președintele Daniel Comănescu a precizat: „Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru prezență! Cred că putem fi cu toții de acord că este un demers important pentru județul Dâmbovița, având în vedere faptul că dezbaterea de astăzi își propune să aducă răspunsuri și soluții pentru problematicile și necesitățile existente pe piața forței de muncă dâmbovițene.

Încă o dată, cred că putem fi cu toții de acord că este un segment de incontestabilă importanță pentru economia județului și, implicit, pentru susținerea și dezvoltarea socială, dar și pentru consolidarea sectorului privat, a mediului de afaceri local.

Știu, la fel de bine ca și dumneavoastră, că sunt multe nevoi, multe cerințe, multe aspecte care trebuie soluționate și mă bucur să văd în sală atât reprezentanți ai instituțiilor educaționale, responsabile cu formarea resursei umane pentru piața forței de muncă, cât și reprezentanți ai mediului de afaceri local, interesat de găsirea de personal calificat în județul Dâmbovița.

  Sper și îmi doresc foarte mult să putem găsi, împreună, răspunsurile pe care le căutăm cu toții și sunt convins că acest dialog este nu doar un bun început, ci și un pas important în acest sens.

  Încă o dată, mulțumesc Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița, Universității Valahia din Târgoviște, Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița și tuturor celor implicați în acest demers!”

Prezenți la întâlnire au fost și peste 80 de reprezentanți ai unităților de învățământ din județ, peste 50 de reprezentanți ai mediului de afaceri dâmbovițean și peste 60 reprezentanți ai autorităților locale și județene.

Astfel, în cadrul dezbaterii a fost inițiat un dialog între reprezentanții instituțiilor publice care au competență în formarea și îndrumarea profesională a resursei umane pentru cererea existentă în domeniile de activitate din județ și reprezentanții companiilor interesate de subiect, scopul fiind acela de a identifica problematicile și necesitățile existente pe piața forței de muncă dâmbovițene în vederea găsirii de soluții pentru rezolvarea acestora.

S-a pus accentul pe necesitatea promovării învățământului tehnic, profesional și a stagiilor de pregătire a elevilor și studenților în companiile private, dar și pe intensificarea colaborării practice între unitățile de învățământ și firme. De asemenea, a fost adusă în discuție posibilitatea inițierii unor modificări legislative cu privire la structura învățământului și a disciplinelor care fac obiectul examenelor naționale, dar și a mentalităților în ceea ce privește orientarea profesională.

Atât reprezentanții mediului de afaceri, cât și ai instituțiilor de formare și calificare profesională au convenit să mențină deschis dialogul și să colaboreze în vederea soluționării problematicilor care afectează piața forței de muncă dâmbovițeană.

           Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița