Dum. dec. 22nd, 2024

A fost reluată provizoriu circulaţia între localităţile Pucheni şi Malu cu Flori, pe drumul judeţean 724, afectat de alunecările masive de teren din zonă. Este asigurat, astfel, accesul tuturor echipelor serviciilor de urgenţă – Ambulanţă, ISU, Poliţie, către gospodăriile care până astăzi erau izolate. Reprezentanţii SC LDP SA şi ai Direcţiei de Drumuri şi Poduri din cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa informează că circulaţia pe DJ 724 va fi asigurată pe tronsonul afectat până la finalizarea căii ocolitoare pe drumul comunal 123.

De asemenea, preşedintele CJD, Florin Popescu, prezent astăzi la faţa locului alături de parlamentari de Dâmboviţa, l-a informat telefonic pe prim – ministrul Emil Boc de reluarea traficului pe DJ 724 şi, implicit, de asigurarea accesului cetăţenilor din Pucheni şi Malu cu Flori la toate instituţiile şi serviciile care deservesc această zonă. Premierul, la rândul său, a ţinut să fie prezent astăzi la Pucheni, însă vizita a fost anulată din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Reamintim faptul că situaţia de la Pucheni este monitorizată în permanenţă de către autorităţile locale şi centrale, echipe de specialişti lucrând pentru găsirea celor mai viabile soluţii tehnice pentru remedierea stării de fapt. În cadrul vizitei de luni, 22 februarie a.c la faţa locului, prim-ministrul Emil Boc a asigurat autorităţile locale de acordarea sprijinului guvernamental pentru lucrările de reabilitare din zonă, prin alocarea de resurse financiare din Fondul de Mediu, precizează Biroul de presă al CJD Dâmboviţa.