“Dupa o perioada destul de indelungata in care au fost puse la punct detaliile proiectului, targovistenii primesc o veste intr-adevar buna in legatura cu obiectivul de investitie “MODERNIZARE SI REABILITARE CINEMATOGRAF INDEPENDENTA, MUNICIPIUL TARGOVISTE”.
In calitate de autoritate contractanta, Compania Nationala de Investitii- “CNI” SA a demarat procedura de atribuire in vederea achizitionarii lucrarilor de executie in baza documentatiilor tehnice depuse de Primaria Targoviste.
Cu alte cuvinte, lucrarile efective de reabilitare vor debuta, raportat la durata normala a unei asemenea proceduri de atribuire, fie in toamna acestui an, fie, cel mai tarziu, la inceputul anului viitor.
Prin aprobarea acestei investitii se rezolva o problema importanta a municipiului Targoviste in conditiile in care, actuala cladire a cinematografului, situata chiar in centrul orasului, se afla intr-un grad avansat de degradare, nemaifiind utilizata de foarte multi ani.
Valoarea lucrarilor este de aproximativ 2.000.000 euro”, a declarat primarul Cristian Stan.