O femeie de 44 de ani, din Racari, se zbate intre viata si moarte dupa ce a luat foc din cauza unei sticle cu diluant!
Se pare ca voia sa vopseasca soba, nu si-a dat seama de pericol si a turnat din solutia inflamabila pe plita incinsa. Flacarile au cuprins-o instantaneu si pana a auzit-o fiica ei era deja arsa pe 85 la suta din suprafata corpului. In stare critica, a fost transportata la spitalul de arsi, din Capitala, dar medicii sunt rezervati cu privire la sansele ei de supravietuire.
Nimeni nu stie deocamdata cum s-a produs nenorocirea. Fiica femeii iesise pana la poarta sa discute cu o prietena. A lipsit doar cateva minute. Cand s-a intors in casa a gasit-o pe mama sa arsa pe mare parte din corp. Fata si-a chemat imediat tatal, si el grav bolnav, operat la gat
“Fratele meu a venit pana la mine si am auzit vecinii ca a luat foc. am fugit. Am intrat direct in camara, de la o sticla de diluant, a vrut sa vopseasca soba. A suferit arsuri grave? Fata toata, sanse minime…”, a declarat pentru MariusBUGA.ro Gheorghe Radu, cumnatul victimei.
“Zice ca a dat cu diluant in foc, dupa cum s-a auzit… Asta e cel mai periculos. Bufneste si trosneste de iei foc in casa!”, ne-a marturist Ioana Ion, matusa victimei.
“A vrut sa stearga plita la soba si fara sa-si dea seama ca ala este explozibil l-a varsat pe soba si s-a produs nenorocirea. Arsuri grave cred ca peste 70, 80 la suta”, spunea Vasile Stan, vecin.
La fata locului au sosit si pompierii, dar si politistii, care au deschis o ancheta.
Echipajul de la ambulanta a facut tot posibilul sa-i acorde toate ingrijirile medicale ranitei, dar salvatorii stiu ca misiunea lor a fost una pe muchie de cutit.
“Arsura este de gradul 2, 3 pe o suprafata de aproximativ 85 la suta din suprafata corporala. I s-a pus viata in pericol? Cu siguranta, da…”, ne-a precizat Cristina Gioana, asistent medical la Ambulanta Racari.
Femeia lupta sa ramana in viata, dar medicii spun ca sansele nu sunt foarte mari. Acasa o plang baiatul, de 18 ani si fata, de 14.
Vezi video la Ştirile ProTV!