TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Dâmboviţa – Prinşi cum furau energie electrică

furt-curent-electric-01Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița atrage atenția cetățenilor:

Nu folosiți instalații clandestine pentru racordarea la rețeaua de energie electrică sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare!

La data de 13 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Răcari și cei de la Secția nr. 12 Poliție Rurală Tărtășești, în colaborare cu reprezentanţii unei societăți de distribuție a energiei electrice, au organizat o acţiune pe raza de competență pentru prevenirea şi combaterea furturilor de energie electrică.

Astfel, poliţiştii au constatat că 8 imobile erau racordate ilegal la reţeaua de distribuţie a energiei electrice, folosind instalații improvizate.

Pe numele proprietarilor, au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt și executare sau folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare.

Polițiștii vă informează că, potrivit legislației în vigoare, intervențiile asupra echipamentelor de măsurare a consumului de energie electrică, în scopul înregistrării unui consum mai mic, reprezintă furt calificat, infracțiune prevăzută și pedepsită ca atare de Codul Penal.

Vă sfătuim să nu acceptați „ofertele” venite din partea unor persoane neautorizate și să nu permiteți accesul acestora la instalațiile de energie electrică în vederea efectuării unor modificări de orice natură, menite să împiedice înregistrarea cantităților reale de energie electrică consumate.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.