mar. dec. 24th, 2024

Webp.net-resizeimageATENȚIE! COD PORTOCALIU DE PLOI ÎN DÂMBOVIŢA
Interval de valabilitate: 08 iulie, ora 16.00 – 10 iulie, ora 21.00;
Fenomene vizate: ploi abundente;
Zone afectate: conform textului și hărții;
În Oltenia, în vestul și nordul Munteniei, sudul și vestul Transilvaniei, precum și în jumătatea de sud a Banatului și în sud-vestul Moldovei vor fi intervale de timp în care va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 40…50 l/mp și pe arii restrânse 70…80 l/mp.
Linkul util pentru informare meteo: http://www.meteoromania.ro/anm2/
Alături de autoritățile locale și cele ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dâmboviţa, cu rol in gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomenele meteorologice severe, subunităţile de intervenţie ale ISU „Basarab I” Dâmboviţa sunt pregătite să acționeze în sprijinul populației, cu mijloacele tehnice de intervenție la inundații, constând în motopompe de mare capacitate, autospeciale cu echipamente pentru evacuarea apei, camioane, bărci și motopompe remorcabile, dacă situația o va impune.
Recomandăm cetățenilor să respecte indicațiile autorităților și să se intereseze din timp asupra stării vremii și a drumurilor pe care urmează să se deplaseze.
De asemenea, recomandăm populației să asigure scurgerea apelor pluviale prin curățarea șanțurilor și a rigolelor, iar pe timpul manifestării fenomenelor să limiteze activitățile în aer liber.
Totodată, avertizăm cetățenii ca în cazul producerii viiturilor, să nu se deplaseze prin curenții de apă, nici cu căruțe sau alte mijloace de transport, și să se adăpostească în zone înalte și sigure.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU și a Platformei Naționale de Pregătire pentru Situații de Urgență „Fiipregatit.ro”.