lun. dec. 23rd, 2024

GRUPUL PARLAMENTAR PSD

ÎNTREBARE

Adresată: Domnului CĂTĂLIN BABA

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

De către dl. Senator: ADRIAN ŢUŢUIANU

Circumscripţia electorală: 16

Colegiul electoral: 1

Grupul parlamentar PSD

Şedinţa Senatului din data de: 13.03.2012

Obiectul întrebării: presiuni politice la Colegiul Naţional „Constantin Carabella” din Târgovişte, judeţul Dâmboviţa

Domnule ministru,

Supun atenţiei dumneavoastră o situaţie îngrijorătoare sub aspectul derulării procesului educativ la nivelul mai multor unităţi din municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa. Recent, am fost informat asupra acţiunii absolut revoltătoare avându-l drept autor pe domnul Gheorghe Matei, consilier municipal din partea PDL şi director al Colegiului Naţional „Constantin Carabella” din Târgovişte. Acesta a înţeles să-şi demonstreze servilismul faţă de partid solicitându-le elevilor din clasele terminale să aducă fiecare câte zece semnături de susţinere pentru primarul PDL al municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga.

Domnule ministru, demersul directorului Gheorghe Matei se înscrie într-un lung şir de gesturi electorale ordonate de Partidul Democrat Liberal la nivelul instituţiilor de învăţământ din judeţul Dâmboviţa. Din această serie a făcut parte şi campania derulată de reprezentanţi ai Autorităţii Electorale Permanente în ultima săptămână a lunii ianuarie la nivelul mai multor unităţi şcolare din municipiul Târgovişte. Atunci, sub pretextul distribuirii unor materiale informative legate de importanţa votului, conducerile acelor licee, respectiv directori numiţi pe criterii politice de către Partidul Democrat Liberal, au desfăşurat o adevărată acţiune de promovare politică a PDL şi a candidaţilor acestui partid la alegerile locale şi generale, demers absolut inacceptabil în raport cu dispoziţiile legale care interzic propaganda politică în şcoli.

Având în vedere aceste aspecte, vă solicit verificarea de îndată a situaţiei semnalate şi comunicarea sancţiunilor pe care Ministerul Educaţiei le-a dispus.

Solicit răspuns scris.

Cu deosebită consideraţie,

SENATOR

Lector univ.dr. ADRIAN ŢUŢUIANU