lun. dec. 23rd, 2024

tabaraLuni, 2 iulie 2018, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița vă invită, la ora 10,00, să participați la deschiderea Taberei de creație ”O vară de poveste”, ediția a VII-a.

Anul acesta, în cadrul Taberei de creație ”O vară de poveste”, ediția a VII-a funcționează 8 ateliere:

Icoane pe sticlă

Pictură naivă

Olărit

Sculptură în piatră

Hand-made

Micul artizan

Decorațiuni din hârtie

Mărgele și mărgeluțe.

Sunt înscriși peste 120 de copii. În ziua de vineri, o parte dintre ei vor participa la o excursie de documentare. Anul acesta vor merge în județul Brașov, în comuna Măieruș, la o Fermă de capre, unde vor experimenta mâncarea tradițională, familiarizarea cu o zi trăită în satul de altădată.

De asemenea, începând cu ora 11,30, va avea loc un eveniment unic: transformarea unor obiecte din lut, uscate în prealabil, în obiecte utilitare de uz gospodăresc, prin arderea lor în cuptorul de ars ceramică.

Anul trecut, în cadrul Departamentului de Cultură Tradițională am inițiat un proiect de salvgardare a acestui meșteșug tradițional, olăritul, prin construirea unui cuptor de ars ceramică. Trebuie să menționez faptul că a fost construit în tehnică tradițională, de către un meșter adus chiar de la Gheoboaia, Ioniță Gheorghe. Tot el este cel care susține aceste ateliere de olărit, fiind un colaborator apropiat al CJCD.