ALEGE VIAŢA! Respectă regulile de circulație!
În zilele 08 și 09 iunie a.c., pe raza localităților Târgoviște, Pucioasa și Cornești s-au produs trei accidente de circulație, soldate cu vătămarea corporală ușoară a patru persoane.
Din verificări a reieșit că un eveniment s-a produs ca urmare a neacordării priorității de trecere unui biciclist, unul pe fondul neasigurării la efectuarea manevrei de mers înapoi și celălalt pe fondul indisciplinei pietonale.
În toate situațiile, polițiștii au întocmit dosare penale pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Pentru prevenirea evenimentelor nedorite în trafic, poliţiştii le recomandă șoferilor să acorde o atenție deosebită celorlalți participanți la trafic, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare și să adopte o manieră prudentă de conducere.
De asemenea, pietonii sunt sfătuiți să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.