vin. dec. 27th, 2024

rutiInfracțiune la regimul rutier, reținută în sarcina unui bărbat

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgoviște au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat de 39 de ani, cetățean turc, bănuit de comiterea unei infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

În sarcina acestuia s-a reținut că ar fi condus un autoturism pe raza municipiului Târgoviște, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Vă reamintim că, potrivit prevederilor art. 335 alin. 2 din Codul Penal, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România constituie infracțiune și se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.