Recomandări privind muşcătura de căpuşă
Căpuşele sunt insecte parazite ce populează suprafaţa corpului. Majoritatea se găsesc pe tegumentele mamiferelor, pe pielea păsărilor şi mai rar pe tegumentele reptilelor.
O parte din căpuşe nu transmit boli şi nici nu determină apariţia unor probleme grave de sănătate gazdei, altele însă, reprezintă principalul vector al bolii Lyme sau al unui tip particular de meningoencefalită.
Boala Lyme se manifestă prin eruptie cutanată roşiatică, de formă circulară, aparută în jurul muşcăturii, dureri musculare şi articulare, febră, frisoane, inflamarea ganglionilor limfatici. Simptomele apar de obicei la 30 de zile de la momentul muşcăturii.
Până în acest moment, la nivelul judeţului nostru nu a fost înregistrat nici un caz de borelioză.
Având în vedere că începe sezonul cald iar activităţile noastre în aer liber sunt mai frecvente, crescând astfel şi riscul muşcăturilor de căpuşă, D.S.P. Dâmboviţa recomandă populaţiei următoarele:
Măsuri protective pentru om:
-purtarea unor haine deschise la culoare, pantaloni lungi introduşi în şosete de culoare deschisă, pantofi sport deschişi la culoare, fără orificii sau decupaje;
– inspectarea corpului cu atenţie şi înlăturarea căpuşelor;
– în cazul expunerii profesionale se recomanadă purtarea echipamentului de protecţie, instruire privind simptomatologia bolii şi modalităţile de prevenire.
Măsuri privind zonele favorabile dezvoltării căpuşelor :
– tăierea vegetaţiei înalte (ierburi, tufişuri), tunderea gazonului, îndepărtarea/arderea frunzelor uscate, înlăturarea vegetaţiei din vecinătatea sau de pe pereţii caselor;
-controlul animalelor-gazdă: distrugerea/îndepărtarea rozătoarelor prin depozitarea corectă a gunoiului menajer, deratizare preventivă în focar, tratarea animalelor de companie şi a celor domestice (oi, capre, vaci, cai şi păsări de curte) cu acaricide adecvate, dezinsecţia adăposturilor de animale;
-controlul chimic cu acaricide al populatiilor de căpuşe, prin pulverizare pe zone restrânse (curţi, verande, terase, pereţii caselor) şi pe zone cu vegetaţie propice dezvoltării căpuşelor (parcuri, garduri vii, spaţii de joaca pentru copii, etc).
Căpuşele trebuie îndepărtate de pe suprafaţa corpului imediat ce sunt descoperite, astfel
se reduce riscul apariţiei unor reacţii inflamatorii tegumentare ca şi cel de transmitere al unor boli infecţioase. De asemenea, se recomandă prezentarea de urgenţă la medicul specialist.
DIRECTOR EXECUTIV COMPARTIMENT RELATII PUBLICE,
Dr. Sorin STOICA Cons. Marinela POPA