mar. dec. 24th, 2024

invitatieVineri, 30 martie 2018, ora 18,00, la Teatrul Tony Bulandra, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița are bucuria de a vă invita la un spectacol extraordinar, prilejuit de cea mai importantă sărbătoare a creștinilor: Învierea Mântuitorului.

Sfintele Sărbători ale Paștelui și semnificația Crucii în satul tradițional românesc constituite tema spectacolului extraordinar intitulat Vinerea Floriilor, ajuns anul acesta la cea de-a IV-a ediție.

Anul acesta, publicul dâmbovițean va avea bucuria de a o întâlni, pentru prima dată la Târgoviște, pe renumita interpretă de folclor Mariana Anghel. Personalitate multiplă, solista de muzică populară se va prezenta în fața iubitorilor de folclor într-o altă ipostază: interpretând pricesne. Repertoriul abordat va fi compus din piese reprezentative ale folclorului religios, care vor urma cronologia faptelor, precum și a emoțiilor legate de ultima săptămână din viața lui Iisus Hristos (Săptămâna Patimilor) – Intrarea în Ierusalim, Cina cea de Taină, Răstignirea și Învierea. Alături de ea, va evolua grupul cameral instrumental ”Cantores”, dirijat de prof. Petrișor Varga, renumitul interpret de folclor Ilie Medrea, la care se va alătura grupul vocal “Anghelos”, dirjiat de Traian Stoiță. De asemenea, tabloul va fi întregit de către Marcel Anghel, ce aduce poezie religioasă.

În foaierul Teatrului Tony Bulandra se va desfășura o expoziție de artă populară veche şi contemporană, în cadrul căreia vor expune meșteri populari din județul Dâmbovița.